JAFURI
REGULAMENTUL JAFURILOR
INFORMAȚII GENERALE
➤ Primul polițist ajuns la locul jafului este considerat negociator. Jefuitorii nu au voie să deschidă focul asupra acestuia și nici să îl captureze. Această regulă nu se aplică jafurilor la Băncile Mici și la Banca Pacific, unde sunt aplicabile regulile speciale prevăzute mai jos.
➤ Atât jefuitorilor, cât și polițiștilor le este interzis să aterizeze pe clădiri inaccesibile sau să tragă de pe acestea.
➤ Jefuitorii sunt obligați să comunice negociatorului numărul exact al infractorilor și al ostaticilor implicați în jaf.
➤ Polițiștilor le este interzis să pătrundă peste jefuitori în timpul desfășurării jafului. Această regulă nu se aplică jafurilor la Băncile Mici și la Banca Pacific, unde sunt aplicabile regulile speciale prevăzute mai jos.
➤ Jefuitorii nu au voie să părăsească interiorul magazinului sau al băncii pe durata desfășurării jafului, cu excepția momentului în care acțiunea intră în etapa de plecare sau de urmărire.
➤ Dacă o Bancă Mică sau Banca Pacific este deja ocupată de o altă grupare, iar alarma a fost declanșată, altor jefuitori le este interzis să intervină în acțiunea respectivă.
➤ În cazul celorlalte tipuri de jafuri, intervenția unei alte grupări este interzisă în orice moment, indiferent dacă alarma a fost sau nu declanșată.
➤ Jefuitorii au obligația de a menționa în timpul negocierii dacă au oameni de teren sau sniperi.
➤ Polițiștii trebuie să încerce, pe cât posibil, să prindă jefuitorii în viață.
➤ În cazul în care se negociază CALE LIBERĂ, jefuitorii nu au voie să fugă în Safe Zone și nici să rămână în interiorul acestuia. Traversarea unui Safe Zone este permisă, însă oprirea sau staționarea în acesta este interzisă.
➤ În momentul în care este negociată și acceptată calea liberă, toți jefuitorii sunt obligați să părăsească banca sau magazinul la semnalul negociatorului.
➤ Jefuitorii nu au voie să răpească și să folosească drept ostatici civili care își desfășoară în mod vizibil un job legal, precum mecanic, taximetrist, curier, șantierist, tirist, constructor, livrator sau alte activități similare.
➤ Jefuitorii nu au voie să le solicite polițiștilor să își lase armele jos sau să se așeze în genunchi.
➤ Înainte de declanșarea alarmei, poliția poate interveni numai dacă sunt trase focuri de armă asupra altor persoane sau asupra polițiștilor.
➤ Înainte de declanșarea alarmei, jefuitorii nu au voie să deschidă focul asupra Poliției, cu excepția situației în care polițiștii au deschis primii focul asupra lor.
➤ În cazul jafurilor la bănci și ATM-uri, poziționarea este permisă numai pe străzile care înconjoară locația jafului și pe clădirile aflate de o parte și de cealaltă a acestor străzi.
➤ Participanții la jaf nu au voie să își stabilească poziții în interiorul altor spații comerciale, precum magazine, tuning-uri sau alte locații similare.
➤ EXCEPȚIE: Retragerea temporară într-un astfel de spațiu este permisă numai într-o situație de urgență, de exemplu pentru echiparea unei armuri. Locația nu poate fi folosită drept poziție permanentă de tragere.
DESPRE JAFUL LA MAGAZINE
➤ Jefuitorii pot solicita Poliției o sumă cuprinsă între 500.000 $ și 1.000.000 $ pentru fiecare ostatic.
➤ Prezența unui ostatic nu este obligatorie.
➤ Numărul maxim permis este de 2 ostatici.
➤ În cazul jafului la magazin, jefuitorii nu au voie să ia ostaticii cu ei la plecare.
➤ Pentru desfășurarea unui jaf la magazin sunt necesari minimum 2 și maximum 5 infractori.
➤ Atât jefuitorilor, cât și polițiștilor le este strict interzis să folosească arme de tip sniper.
➤ Jefuitorii nu au voie să aibă oameni de teren sau alți participanți poziționați în exteriorul magazinului.
➤ La jaful La Magazine pot interveni maximum 7 polițiști.
DESPRE JAFUL LA DIGITAL DEN
➤ Pentru desfășurarea unui jaf la Digital Den sunt necesari minimum 4 și maximum 6 infractori.
➤ Minimum 3 infractori trebuie să se afle în interiorul magazinului.
➤ Pot exista maximum 3 persoane de teren.
➤ Numărul total al infractorilor include atât persoanele aflate în interiorul magazinului, cât și persoana de teren și nu poate depăși 6.
➤ Jefuitorilor le este STRICT INTERZIS să folosească ostatici.
➤ Folosirea armelor de tip Sniper este STRICT INTERZISĂ atât pentru jefuitori, cât și pentru polițiști.
➤ La jaful Digital Den nu se desfășoară negocieri între jefuitori și polițiști.
➤ Jefuitorii pot deschide focul asupra polițiștilor care se apropie de zona jafului. Polițiștii au același drept asupra jefuitorilor implicați în acțiune.
➤ Jefuitorii pot folosi forța letală împotriva unei persoane care se apropie de zona jafului numai dacă aceasta manifestă un comportament evident suspect sau amenințător, precum deplasarea repetată în jurul locației ori purtarea vizibilă a unei arme.
➤ Persoanele neînarmate trebuie, pe cât posibil, somate să părăsească zona înainte de folosirea forței letale, pentru evitarea unei situații de RDM.
➤ La jaful Digital Den pot interveni maximum 10 polițiști.
DESPRE JAFUL LA BĂNCILE MICI
Această categorie include băncile Highway, Vinewood, Alta și Desert.
➤ Jefuitorilor le este strict interzis să folosească ostatici.
➤ Pentru desfășurarea unui jaf la o Bancă Mică sunt necesari minimum 5 infractori.
➤ Minimum 3 infractori trebuie să se afle în interiorul băncii.
➤ Pot exista maximum 5 persoane de teren.
➤ Numărul total al infractorilor, incluzând persoanele din bancă și persoanele de teren, nu poate depăși 8.
➤ Folosirea armelor de tip sniper este strict interzisă atât pentru jefuitori, cât și pentru polițiști.
➤ Jefuitorii pot omorî o persoană care se apropie de zona jafului numai dacă aceasta manifestă un comportament evident suspect sau amenințător, precum deplasarea repetată în jurul locației ori purtarea vizibilă a unei arme.
➤ Persoanele neînarmate trebuie, pe cât posibil, somate să părăsească zona înainte de folosirea forței letale, pentru evitarea unei situații de RDM.
➤ La Băncile Mici, nu se desfășoară negocieri între jefuitori și polițiști.
➤ Jefuitorii au dreptul să deschidă focul dacă observă un polițist apropiindu-se de bancă. Același drept îl au și polițiștii față de jefuitorii implicați în acțiune.
➤ La jafurile desfășurate asupra băncilor mici pot interveni maximum 13 polițiști.
DESPRE JAFUL LA BĂNCILE MARI
Această categorie include băncile Blaine și Magazinul de Bijuterii Cartier.
➤ Jefuitorii sunt obligați să aibă minimum 2 și maximum 5 ostatici.
➤ Jefuitorii pot pleca de la jaf cu maximum 2 ostatici numai dacă au avut 5 ostatici în interiorul băncii.
➤ Pentru fiecare ostatic poate fi solicitată o sumă cuprinsă între 1.500.000 $ și 2.500.000 $.
➤ Jefuitorii pot avea maximum 3 persoane în exteriorul băncii, acestea putând îndeplini rolul de oameni de teren sau sniper.
➤ Pentru desfășurarea unui jaf la o Bancă Mare sunt necesari minimum 8 infractori în total, incluzând persoanele de teren.
➤ La acest tip de jaf nu se poate negocia UNDA VERDE.
➤ La jaful Magazinului de Bijuterii Cartier pot interveni maximum 15 polițiști. La jaful Bancii Blaine nu există o limită maximă privind numărul polițiștilor care pot interveni.
DESPRE JAFUL LA BANCA PACIFIC
➤ Jefuitorilor le este strict interzis să folosească ostatici.
➤ Jefuitorii pot avea oricâte persoane de teren, însă folosirea armelor de tip sniper este strict interzisă atât pentru jefuitori, cât și pentru polițiști.
➤ Pentru desfășurarea jafului sunt necesari minimum 7 infractori în interiorul băncii.
➤ Jefuitorii pot omorî o persoană care se apropie de zona jafului numai dacă aceasta manifestă un comportament evident suspect sau amenințător, precum deplasarea repetată în jurul locației ori purtarea vizibilă a unei arme.
➤ Persoanele neînarmate trebuie, pe cât posibil, somate să părăsească zona înainte de folosirea forței letale, pentru evitarea unei situații de RDM.
➤ La Banca Pacific, nu se desfășoară negocieri între jefuitori și polițiști.
➤ Jefuitorii au dreptul să deschidă focul dacă observă un polițist apropiindu-se de bancă. Același drept îl au și polițiștii față de jefuitorii implicați în acțiune.
➤ La jaful Bancii Pacific nu există o limită maximă privind numărul polițiștilor care pot interveni.
DESPRE JAFUL LA ATM-URI
➤ Pentru desfășurarea unui jaf la un ATM sunt necesari minimum 3 și maximum 6 infractori.
➤ Folosirea armelor de tip sniper este strict interzisă atât pentru jefuitori, cât și pentru polițiști.
➤ Jefuitorii pot omorî o persoană care se apropie de zona jafului numai dacă aceasta manifestă un comportament evident suspect sau amenințător, precum deplasarea repetată în jurul locației ori purtarea vizibilă a unei arme.
➤ Persoanele neînarmate trebuie, pe cât posibil, somate să părăsească zona înainte de folosirea forței letale, pentru evitarea unei situații de RDM.
DESPRE JEFUIREA VEHICULE SI LOCUINTELOR
➤ Jafurile asupra vehiculelor și locuințelor pot fi desfășurate de un grup format din maximum 4 persoane.
➤ Este STRICT INTERZISĂ implicarea altor jucători în acțiune după intervenția autorităților, precum Poliția, D.I.S. sau alte structuri competente.
➤ Jafurile pot fi efectuate numai în absența proprietarului și a altor persoane din zona imediată a vehiculului sau a locuinței.
➤ Este interzisă luarea de ostatici în cadrul jafurilor asupra vehiculelor și locuințelor.
➤ Folosirea armelor de tip Sniper în cadrul acestor jafuri este STRICT INTERZISĂ.
INFORMAȚII UTILE PRIVIND OSTATICII ȘI CALEA LIBERĂ
➤ Pentru un ostatic se poate negocia o cale liberă de maximum 15 secunde.
➤ Pentru 2 ostatici se poate negocia o cale liberă de maximum 30 de secunde.
➤ Calea liberă nu poate depăși în nicio situație 30 de secunde.
➤ Pe durata căii libere negociate, Poliția nu are voie să deschidă focul asupra jefuitorilor.
➤ În momentul în care toate condițiile privind calea liberă au fost stabilite, ostaticii trebuie eliberați conform înțelegerii negociate.
➤ Dacă ostaticii rămân la locația jafului, aceștia trebuie eliberați înainte ca jefuitorii să plece.
➤ În situațiile în care regulamentul tipului de jaf permite luarea ostaticilor la plecare, aceștia trebuie eliberați în siguranță după câteva străzi.
➤ Exemplul nr. 1: Jefuitorii au unul sau 2 ostatici, negociază calea liberă, primesc 15 sau 30 de secunde, urcă în vehicul, eliberează ostaticii și părăsesc zona.
➤ Exemplul nr. 2: Dacă tipul de jaf permite plecarea cu unul sau 2 ostatici, aceștia trebuie eliberați în siguranță la câteva străzi distanță.
➤ Pentru un ostatic se acordă maximum 15 secunde de cale liberă.
➤ Pentru 2 ostatici se acordă maximum 30 de secunde de cale liberă.
➤ Dacă jefuitorii au 2 ostatici, pot solicita Poliției un vehicul.
➤ Dacă jefuitorii au 3 ostatici, pot solicita Poliției un elicopter.
SANCȚIUNI ȘI ATENȚIONĂRI
➤ Încălcarea oricărei reguli din prezentul regulament se sancționează cu FAIL ROLEPLAY.
➤ Este strict interzis să staționați la marginea unui Safe Zone în timpul celor 15–30 de secunde acordate prin negocierea căii libere.
ATENȚIE: Este STRICT INTERZIS să interpretați regulamentul în favoarea voastră sau să încercați să profitați de eventuale neclarități ori omisiuni.
ATENȚIE: Fondatorul comunității își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în orice moment, fără o notificare prealabilă.
ATENȚIE: Vă recomandăm să recitiți regulamentul cel puțin o dată pe săptămână, pentru a fi la curent cu toate modificările.




